Cu geanta pe umar...

Am vazut in departare un om cu o geanta pe umar si m-am speriat pentru ca in orasele in care traim, nimeni nu a mai vazut un astfel de om de mii de ani. Sta scris in cartile noastre de istorie, mai precis in Cronica din Piele Galbena, ca ultimul om cu o geanta pe umar, a fost vazut in anul 4556, chiar inaintea razboiului cu barbarii roz. Nu stiu daca aparitia lui in zilele noastre ar trebui sa fie un motiv de ingrijorare insa pentru a fi sigur voi scoate trei galeti cu apa din fantana si voi stropi cu ele cele doua straturi cu varza acra fara radacina din spatele casei. Acum sunt linistit!

Mi-e sete!

E noapte si-n intuneric imi deslusesc corpul cum doarme. Il vad cum sta acoperit, odihnindu-se. Il las in pace si ma ridic din pat pe niste picioare moi si nesigure, care se scurteaza si se lungesc dupa voia lor, indreptandu-ma catre bucatarie. Sunt cuprins de sete. Plutesc usor, dand din brate, inotand... Merg destul de incet, ca-n vis, iar cand ajung in fata canii cu apa n-o pot ridica. Trebuie sa ma-ntorc si sa-mi trezesc corpul, sa-l aduc in bucatarie si sa-l pun sa-mi dea de baut. Insa cand il vad cum doarme atat de adanc, mi se face mila si imi aman proiectul pentru dimineata, cand ne vom trezi din nou amandoi...

Castane castanii

Cand vine toamna, obisnuiesc sa adun castanele cazute pe jos din copaci. In fiecare zi, iau cu mine doua-trei castane umede si reci, pe care le bag in buzunar si le tin acolo pana seara. La finalul zilei, cand le scot afara, le gasesc lipsite de stralucire si usor uscate, de parca mi-au daruit mie toata energia si speranta continute in ele... Insa eu nu le las sa-si piarda rabdarea ci le pun in pamant pentru a-si indeplini visul... Deja nu mai vad orizontul de ramurile castanelor din anii trecuti...