O banca

Mie imi place sa stau pe banca in parc. M-am obisnuit asa de la varsta de trei ani. Vin in parc, vanez cu privirea o banca libera, si ma asez usor pe ea. In trecut, imi placeau mai mult bancile situate la umbra, acum ma intreseaza cele insorite. Si cele inchise la culoare ma atrag mai mult astazi, decat cele viu colorate. Iar daca nu gasesc nici o banca libera, stau in picioare, pret de cateva minute, pana ce se elibereaza una. E simplu, nu?

5 comentarii:

Spiritul timpului spunea...

Daca este libera o banca de la umbra, ce faci? Tot astepti sa se elibereze una insorita?

augustin spunea...

Ma asez pe ea, bineinteles, si astept sa se elibereze una insorita... Doar am fost impreuna in razboiul din Vietnam, cum credeai ca o sa procedez?

Reverse Road! spunea...

Pai simplu, in Vietnam cand nu gaseai una imi amintesc ca eliberai banca descarcand munitia in cei ce ocupau banca. Cam asa imi amintesc, despre tine, Vietnam si bancile insorite care au umbrit amintirea unui pluton, pluton din care am facut si eu parte...

augustin spunea...

Parca te stiu, unul mic, cret, cu strungareata, care isi dorea foarte mult sa obtina medalia de onoare. Pe care a obtinut-o parca, dand o spaga substantiala comandantului plutonului... A, da, tu erai...

Reverse Road! spunea...

Da, eram cret, cu parul tuns chel si suficient de mic ca sa scap de tirul tau, ti-ai amintit bine. Strungareata mi-o mai acopeream cu o scobitoare insa nu suficient de bine din cate observ...