Daca doreste cineva sa mai vada ce mai fac corpurile ceresti din apropierea noastra, adica comete, sori, luni, stele etc. poate sa intre pe saitul lui Alex si al Cristinei pentru a observa ce mai e nou pe cerul de vest. (www.skyphotographers.com) Nu uitati sa vizitati sectiunea "shop"!
Eu sunt John Connor. Tocmai m-am intors din viitorul in care sunt conducatorul miscarii de rezistenta impotriva robotilor de tot felul si a giganticului SkyNet. Am plecat in concediu in trecut caci in viitor, de unde vin, viata e foarte grea iar aici e atat de bine: aer curat, mancare sanatoasa, legume, fructe, programe la televizor, muzica pe net si atatea filme... (apropo, adevaratul motiv pentru care m-am intors este ca vreau sa vad seria Terminator: The Sarah Connor Chronicles care se difuzeaza acum cam peste tot. Vreau sa vad si eu cum m-au imaginat creatorii, ce fete apar in film si mai ales, sa cer niste drepturi de autor caci in viitor nu prea exista bani si mi-ar prinde bine... (informatie: in viitor TVA-ul va fi de doar 99% si asta fara TVA)
Aveam mai multe desctopuri special pentru voi, aranjate dupa culoarea fundalului, rezolutii, obiecte fotografiate, claritate etc, insa a trebuit sa dau cateva la stat (stiti ca TVA-ul la desctopuri este foarte mare si statul nu e deloc ingaduitor), la vecini (care au facut coada la usa si nu i-am putut refuza, la pisicile de-afara si la pisica mea care miorlaia langa calculator, la copiii din Africa (am trimis un pachet plin) si chiar la astronautii de pe statia orbitala (caci am vrut sa-i inveselesc putin)... Au mai ramas asadar 3 de un singur fel si de o singura rezolutie (o mie sase sute pe o mie doua sute pixeli). Sunt ale voastre dar daca nu le vreti le dau la pisici.
Se stie ca, initial, toate gruparile cu tenta mafiota de pe teritoriul american, ale caror membri proveneau din Sicilia, se desprinsesera dintr-o organizatie-mama numita Mena Nostra. Ulterior ea a luat alt nume, Cosa Nostra, deoarece Mena castigase Oscarul in cinematografie si devenise prea cunoscuta. Mult mai tarziu s-a aflat ca unul dintre capii mafioti, Pacino, ordonase asasinarea a nu mai putin de 7 personaje importante din lumea interlopa in timp ce el isi boteza copilul...
(sfat: click to expand)
Mi-a scapat mana de cateva sute de ori pe butonul unui aparat foto si am obtinut doar trei fotografii din care se poate cat de cat intelege ceva. Pe celelalte le-am pus pe foc.
Am vazut un film, The Brave One se numeste, in care apare Jodie Foster, si mi-a placut. Mi-a placut in primul rand pentru ca este un film cu o idee destul de periculoasa pentru americani, cea de a-ti face singur dreptate (in filmele lor se inoculeaza tot timpul ideea ca trebuie sa avem incredere in justitie si s-o lasam sa-si faca treaba). Ei bine, iata ca Jodie isi face singura dreptate si chiar e inteleasa si ajutata de politistul care e pe urmele ei. Un film care apare ca o reactie la toata nesiguranta si nedreptatea din State. In concluzie, un film de vazut. In plus, muzica lui Dario Marianelli, interesanta si foarte rece.
Dupa 25 de ani grei iata ca cineva s-a gandit sa puna pe piata coloana sonora completa a filmului Blade Runner. Adica 3 discuri pentru 3 ore de evadare in viitor. Muzica, remasterizata si pusa intr-un ambalaj nou, este asa cum ne-a obisnuit maestrul Vangelis adica magnifica. Cu alte cuvinte: Muzica, nu zgomot! Fapte, nu vorbe! Albumul se gaseste aici.
Daca socotesc bine am avut 288 de subiecte postate pe blogul asta in 2007 si 5 in 2008. Asta inseamna 293 per total. Si, asa cum Columb mai avea 7 mile pana la noul continent si pana la grandioasa sa descoperire, Mike Tyson, 7 secunde pana la sfarsitul celei ce-a 10-a reprize si castigarea meciului si, bineinteles, Schumi, 7 ani de glorie in fruntea Formulei 1, tot asa si eu mai am 7 subiecte de postat pana la marele eveniment: 300 Academy My Blog Awards.
Iata ca venii si 2008. Dupa ce am analizat la rece activitatea mea de anul trecut am ajuns la concluzia ca n-am facut nimic. Apoi am reflectat mai serios si mi-am dat seama ca totusi am facut cate ceva. De pilda, am dormit mai mult decat era suficient pentru un organism tanar, am tras vreo 2 betii strasnice cu tot cu efectele lor negative si am folosit abonamente pe transporturile in comun. Sau am imprumutat niste bani pe care nu i-am mai returnat, am spart un borcan pentru muraturi (gol) si am realizat ca ma amuza asteptarea in coada de la supermarchet. Astea nu-s chestii de neglijat intr-o viata de om. Ma simt chiar implinit. (poze luate de pe http://interfacelift.com/)
In timp ce navigam pe ape albastre am gasit un sossamon. Nu stiam bine ce e ala desi citisem in carti insa nu poti sa cunosti cu adevarat un sossamon pana nu-l vezi cu ochii tai. Si eu am avut norocul sa-l intalnesc. In primul rand il recunosti imediat dupa forma particulara pe care o are: este putin colturos si usor alungit iar acolo unde este rotunjit este plat si total neted si are forma triunghiulara. Culoarea n-ar trebui sa surprinda pe nimeni caci doar traieste in apa: mai multe nuante de albastru se intrepatrund lasand loc galbenului si verdelui sa le acopere in totalitate. Violetul apare si el insa doar pe suprafete reduse care nu se prea observa cu ochiul liber. Este placut la atingere si in anumite momente din an, cand planetele se aliniaza pe o singura axa (lucru care se intampla o data la 5000 de ani), din sossamon iese o lumina galbena, calma, care te face sa te bucuri si sa spui ca lumea nu-i chiar atat de rea... Asa arata un sossamon.
Acu ca venii iarna vin si eu, framantand caciula-n mana, la poarta wallpaperelor cu propria mea creatie. Mi-au trebuit ani de zile sa pun pixel pe pixel si sa scot imaginea asta facuta in fata blocului meu, printre crengile unui brad de mici dimensiuni. Nu mai spun ca am omorat-o cu prelucrarea in mii de programe de editare ca sa se vada totusi ceva caci, in momentul fotografierii, era noapte si aparatul n-avea blit + ca dormeam la ora aia...
Extenuat dupa zile intregi de gandire in care m-am intrebat daca merita sau nu sa-mi iau bicicleta, m-am intors asupra paginii prafuite de blog si am inceput sa scriu. Degetele au inceput sa se miste mai repede decat puteam eu sa gandesc, aveau parca o viata a lor proprie si in timp ce scriam am realizat urmatoarele: Unu: vreau sa bloguiesc si voi blogui pentru mileniul trei; Doi: vreau sa-i las un semn din anii mei; Trei: un semn din care sa afle omenirea despre noi; Si Patru: tot ce in viata-am sperat si tot ce doar vietii i-am dat. Voi blogui... Asta trebuie sa tineti minte! Si dati-va jos palaria din cap cand cititi randurile astea... La multi ani!