Iepure

Zilele trecute m-am intalnit la marginea padurii cu Bugs Bunny. De cum m-a vazut a si incercat sa-mi joace cateva din farsele-i binecunoscute si sa-mi intinda doua-trei capcane vazute prin desenele animate. Insa eu sunt cunoscator si am reusit cu eleganta sa ies din toate incurcaturile. Ce nu stia el era ca detin la ora actuala abonamente si pe Cartoon Network si pe Jetix si pe Anime.

Pun aici semn...

Pun aici semn la care sa ma intorc peste 30 de ani. Sa imi dau seama cum am fost (adica acum) si cum am ajuns (adica atunci). Si daca mai las un semn peste 30 de ani ca sa ma-ntorc eu acum in viitor si sa vad cum voi ajunge nu cred ca o sa-mi placa... Pensia-i mica, prea mica...

9 picioare

Am fost intrebat nu demult daca pot merge in trei picioare. Am raspuns afirmativ si am facut pe loc o demonstratie. Altadata am fost rugat sa arat cum merg in cinci picioare. Am respectat cererea cu bucurie. Mai deunazi am fost invitat la o reuniune unde le-am aratat cum poti merge in 9 picioare. Acum o saptamana am mers in 13 picioare in fata unei audiente imense iar alaltaieri am pasit in 19 picioare in aplauzele publicului entuziast. Ieri, in culmea gloriei, am parasit lumea uscata si m-am reintors pe plantatia mea de corali, cam neglijata in ultimul timp. Umezeala, dulce umezeala!

A fi om e minunat!

A fi om e minunat! Pot sa mananc cate prajituri vreau si cate bomboane vreau si cate inghetate vreau eu. Apoi pot sa ascult ce muzica vreau eu si mai ales cand vreau eu si asta cand vreau eu. Pot sa merg unde doresc eu si cand doresc eu si sa fac toate draciile pe care le consider eu potrivite momentului respectiv. Pot sa fac tot ce-mi trece prin cap. Exact asa cum spunea Antonio Pinto, compozitorul, in ultima sa lucrare, citez: Pot sa mananc cate prajituri vreau si cate bomboane vreau si cate inghetate vreau eu. Mare om!

Foarte ciudat!

Eu cand ascult muzica parca ascult muzica. Sau cand ma plimb, imi place caci ma simt ca si cum m-as plimba. Iar cand beau apa simt cum imi dispare setea de parca as fi baut apa. Se intampla in viata omului lucruri pe care cu greu si le poate explica. Chiar acum cand scriu aici pe blog am o impresie puternica cum ca as scrie pe blog. Foarte ciudat!

Cand voi fi mare...

Eu cand o sa ma fac mare o sa devin macaragiu. Si apoi o sa devin betonist iar apoi sudor si sculer-matriter. Apoi strungar si apoi zugrav si apoi o sa fac minuni cu lopata sapand santuri si apoi electrician si apoi o sa devin iar macaragiu, apoi sudor iar mai apoi sculer-matriter, zugrav, strungar si electrician. Insa, nici mort n-o sa mai fiu vreodata betonist. Jur!

Oameni pe Marte!

NASA a declarat zilele trecute ca Marte a fost locuita de oameni, este si va fi in continuare locuita de oameni. Si asta nu este totul. Tot NASA a spus ca pe Marte au locuit oameni inainte sa locuiasca oameni acolo, locuiesc oameni inainte celor care locuiesc acum acolo si vor locui oameni inaintea celor care vor trai pe aceasta planeta rosie, ca sa zic asa... Oamenii astia!

3 maimute

Am vazut ieri trei maimute, una era galbena, una verde si una maro. Cea din mijloc avea ochii albastri, aia verde ii avea galbeni si cea rosie, negri iar parul de pe coada era verde la aia maro, negru la aia portocalie si visiniu la cea albastra iar nasul era maro la aia bej, cenusiu la aia creata si mov la cea cu nuca de cocos in mana. Toate se indreaptau catre casa sa vada telenovele.

Film interesant

Am vazut un film interesant in care un om voia sa castige niste bani cu care dorea sa cumpere mancare pentru familia lui. Si pentru ca nu avea unde sa munceasca s-a gandit sa sparga o banca. Planul a functionat, a luat de acolo multi bani si a cumparat multa mancare pentru familia lui. The end.

Saptamana lunga si scurta

Am observat ca nici bine nu incepe saptamana ca si ajungi la ziua de vineri. Adica, la intrebarea "ce zi e maine" exista un singur raspuns: "vineri". Am stat eu si m-am gandit cum vine treaba asta si pana la urma i-am dat de cap: singura explicatie ar fi ca a mai fost introdusa inca o zi de vineri, intre marti si miercuri, asa ca orice zi ar urma tot vineri este... Corect!

Artista din Polonia de Sus


Gasit intamplator artista Gagatka, din Polonia. Produce lucrari superbe pentru export. Culoare multa, personaje si lumi ciudate asa cum imi plac mie. Si nu numai mie, se mai gasesc cred 5 bilioane de oameni in orasul asta care o apreciaza. (luati-o de aici)
(lucrarea a doua din dreapta poarta numele waiting...)

Cine sunt eu...


Sunt multi cei care se tem sa-mi rosteasca numele, mai ales daca e seara sau noapte, mai ales daca ferestrele sunt deschise sau usa neincuiata, mai ales daca cainele nu e liber, daca e vant, ploaie sau ninsoare si mai ales daca e ceata, pentru ca eu sosesc si spulber tot, distrug tot, nimicesc tot, fac totul una cu pamantul, nu las nimic sa scape si nimeni nu ma poate intelege. Eu sunt Chupacabra.