Cand ploua...

Eu n-am nevoie de umbrela atunci cand ploua si asta deoarece reusesc sa ma strecor printre stropii de apa cu o viteza incredibila. Ajung astfel acasa cu hainele perfect uscate. Unii au incercat sa se ia dupa mine si sa-mi imite miscarile de felina, insa n-au reusit. Deunazi, am fost cautat de unele dintre cele mai importante scoli japoneze de arte martiale. Vroiau sa le dezvalui secretul pentru a-si imbunatatii tehnicile ninja. Dar, i-am refuzat. Nu voi spune nimanui nimic si asta pentru ca, odata, am facut o promisiune unui melc batran si intelept. Secretul va ramane intotdeauna ascuns...

Tot despre biciclete...

Bicicleta mea cu care ma arunc pe maidane este deosebita. Este albastra ca cerul senin, are rotile rotunde, are ghidon si mai are si lant. Ceea ce o face cu adevarat speciala este capacitatea ei de a frana... Bea mult ulei si-i place sa stea la umbra. Cam atat!

8-icicleta

Cu ceva timp in urma, mi-am luat un vehicul cu o singura roata, precum cele folosite la circ. L-am folosit o perioada dupa care l-am vandut si mi-am cumparat o bicicleta. Insa, pentru ca m-am plictisit sa merg doar pe doua roti, am optat pentru o tricicleta. Am scapat apoi si de ea si mi-am luat o bicicleta dubla, cu 4 roti. Apoi una cu 5 roti, cu 6, cu 7, si m-am oprit la cea cu 8. Ca aspect arata interesant insa am uitat metoda prin care schimb vitezele... Acum, imi ia cam o zi intreaga ca sa merg de acasa pana la piata...

Putin racit


Zilele astea cred ca sunt putin cam racit. De unde stiu asta?, ma intrebati... Pai stiu, caci doar atunci cand sunt racit imi cumpar ultimul tip de iaht si doar atunci cand sunt racit comand doua camioane pline ochi cu mere verzi cu care burdusesc iahtul nou cumparat. Apoi, ma arunc printre verzituri si pornesc fara tinta pe intinderile oceanului. Asta se-ntampla cand sunt racit...

La mobil


Eu cand folosesc mobilul pentru a comunica, trebuie sa stau in picioare. Nu pot vorbi la mobil daca stau jos. Chestia si mai ciudata este ca, atunci cand sunt in picioare si suna mobilul, trebuie sa ma urc pe ceva mai inalt ca sa pot initia convorbirea. Iar dupa ce m-am suit pe acel ceva mai inalt iar o noua convorbire se iteste peste cea care deja se desfasoara, trebuie sa-mi gasesc rapid ceva si mai inalt pe care sa ma sui pentru a putea apasa, din nou, pe butonul verde. Credeti-ma, nu-i usor sa vorbesti la mobil in conditiile astea insa n-am ce face, asa sunt eu... (in poze, niste masini)

Legamant


Mai nou, am facut un juramant: sa-mi pun ochii sa caute si sa priveasca si in locurile pe care, de obicei, le trec cu vederea sau nu le acord nici o atentie, grabit fiind din cauza vietii orasului: un colt de cladire umbrit, un copac ascuns dupa alt copac, o multime de fire de iarba, nori, stropi de ploaie, balti si pamant ud, pasari, caini si pisici. Pe cele care nu sunt enumerate aici (si sunt sigur ca sunt multe) urmeaza sa le descopar curand, tanandu-ma strans de juramantul facut... (poze de pe http://fiftyfootshadows.net)

A uita lucruri...


Dupa ce ai iesit din casa dimineata, exista cu siguranta unele lucruri pe care ai uitat sa le iei sau sa le faci. Oricat de mult te-ai gandi inainte, ai scrie notite sau ti-ai inregistra vocea pe mobil, undeva, pe strada, la o distanta destul de mare de casa incat e prea tarziu ca sa te mai intorci, iti vei aduce aminte de lucrurile pe care le-ai uitat. Situatia asta se repeta in fiecare zi si nu poti lupta impotriva ei, singurul lucru pe care-l poti face este sa uiti minimum de lucruri, adica sa-ti ramana doar unul singur uitat. Insa asta e foarte greu si doar cei mai capabili si antrenati oameni din lume au reusit, in perioada lor de tinerete, sa uite doar un singur lucru. O adevarata performanta!