Fly me to the moon - And let me play among the stars - Let me see what spring is like - On Jupiter and Mars
- In other words, hold my hand - In other words, darling, kiss me
Fill my heart with song - And let me sing forever more - You are all I hope for - All I worship and adore
- In other words, please be true - In other words, I love you
Stau in redactie, scriu pe blog, mi-e foame, mananc si ascult muzica din vh1, top 10 michael jackson (ca azi e ziua lui, la multi ani),
iar Misu danseaza pe smooth criminal... (si cu asta am ajuns la subiectul 100 pe blog in 2008, na, c-am facut-o si p-asta!) :) Mai e mult pana departe!
Cand va fi sa veniti, voi, cei din alte galaxii, aveti grija sa nu apareti in timpul unei sarbatori religioase, nu in timpul campionatului de fotbal, nu in uichend, nu pe deadline, nu cand e zi de reduceri la magazine, nu cand trebuie scos catelul afara, nu cand ne pregatim ceva de mancare si, mai ales, nu cand e Star Wars la televizor. Daca nu faceti asa, nu cred ca va fi cineva care sa se ocupe de voi...
Saptamana noastra are 7 zile. Daca avea mai multe, de exemplu 8, 9 sau 10 ori 11, stateam si noi mai mult acasa, ne vedeam de ale noastre si ne intalneam doar din cand in cand ca sa mai muncim cate ceva. Si era placuta revederea, vorbeam despre gratare, pe unde-am mai fost la mare sau ce prostii au mai facut micutii. Insa, asa cum am auzit, se pare ca saptamana o sa se micsoreze la 4 zile. Adica o sa ne mutam cu totul la munca si o sa scoatem din vocabular cuvinte nefolositoare ca vacanta, odihna sau calatorie. Pana la urma e bine si-asa. Am auzit ca in Afganistan saptamana lor nu are nici o zi. Cam urat!
Mi-am facut un tatuaj pe umarul stang. Cu emblema google. Acum, de fiecare data cand aveti vreo nelamurire sau vreti sa aflati ceva, vreo informatie de ultima ora ori vreo barfa, apropiati-va si soptiti-mi la ureche cererea voastra. Va ajut cu placere insa deocamdata doar in limba romana.
In fata mea, pe masa, se afla o punga transparenta cu seminte de flori. Ele stau acolo, inchise, uitandu-se la mine si visand viata. Stiu sigur ca daca le pun in pamant si le ud, in cateva zile o sa explodeze verde. Dar mai aman momentul, le mai las sa se perpeleasca putin...
Deunazi, in drum spre casa, cu cine credeti ca ma-ntalnii? Cu blogul meu. Sa-l vedeti cum arata, cu cravata, cu pantofi... ce mai! Mai sa nu-l cunosc... Imi spuse ca vrea sa mearga la scoala. Vrei la scoala, ii zisei? Acum? Astazi? Si am plecat...
Iata, am ajuns s-o vad si p-asta! Pisica cu peruca! Dupa ce-am trecut prin Vietnam, Afganistan, Golf, Cecenia, Tadgikistan si mai nou Abhazia, credeam ca am cunoscut limitele imaginatiei umane. M-am inselat groaznic...
Eu as vrea sa am mai multe urechi, sa aud muzica cu mai multa intensitate, si sa am mai multi ochi as vrea, sa vad lucrurile in adevarata lor lumina. Si mai multe guri caci sunt atatea feluri de inghetate delicoase. N-as vrea insa sa am mai multe picioare: urasc ciorapii!
Viata perpetua. Asta-i darul oferit omului! Adica mergi la munca la nesfarsit, mananci cantitati infinite de mancare si alergi pentru totdeauna dupa tramvai. Eu cred ca merita, pentru cate a suferit omul in viata!
Daca amestec rosu cu galben obtin portocaliu, bineinteles. Insa daca as amesteca aceleasi culori si as obtine verde as spune probabil ca-s nebun, aiurez sau am baut ceva prea rece. Insa tocmai atunci lumea asta ar deveni cu adevarat interesanta...
Eu stiu ca n-ar trebui sa am incredere intr-un om care spune minciuni. Insa eu cred ca tocmai neincrederea mea il face sa spuna atatea lucruri neadevarate. Daca as avea incredere, el nu ar mai spune minciuni, ci tot ce-ar spune ar fi adevarat...
Am vrut sa-mi cumpar un scop in viata. Am probat mai multe si nici unul nu mi se prea potrivea: ma jena pe undeva, nu avea culoarea potrivita sau materialul era cam aspru. Si-atunci, m-am gandit ca ar fi bine sa-mi croiesc eu unul. A durat ceva timp dar pana la urma am reusit. L-am probat si venea exact asa cum imi doream. Insa cand am iesit afara mi-am dat seama ca deja iesise din moda...
Vara soarele arde cu putere si oamenii se ascund la umbra de razele lui fierbinti. Cand ploua, cu totii ne ferim de stropi sub umbrele. Iar iarna, ne infasuram intr-o multime de haine care ne vor tine calzi. Omul asta, cateodata, face niste lucruri atat de firesti incat devine respingator!
Imi place foarte mult sa dorm si dorm oriunde apuc. In masina, in metrou, urcand pe scara rulanta, la coada la bilete, in fata florariei, in farmacie, la cinema, chiar si cand mananc. Si toate astea doar pentru simplul fapt ca-mi place sa visez. Si-mi plac nespus visele in care ma plimb cu masina sau cu scara rulanta, ori stau in fata florariei sau mananc. Si visul de a scrie pe blog imi place insa tot timpul adorm...!
Sunt recunoscator oamenilor care, cu mii de ani in urma, au folosit ritmul unei tobe primitive pentru a-si chema semenii acasa din calatoria lor plina de primejdii. Din cauza lor avem astazi melodiile astea atat de interesante care ne incanta urechile. Muzica a evoluat insa exista inca in ea, impletit, acel ritm de-nceput, pe care nu l-am abandonat niciodata... Vrem sa gasim intotdeauna drumul spre casa...
Unul dintre cele mai bune albume ascultate in ultima mie de ani. Craig Armstrong si al sau soundtrack, The Quiet American.
Mister asiatic strecurandu-se noaptea ca un abur pe strazi inguste si putin luminate.
Am cumparat un pitic cu fes verde, cat o palma, care imi pregateste micul dejun in fiecare zi. Insa de multe ori il biciuiesc pentru ca nu pune untul in strat uniform pe felie si mai fura din dulceata cand nu stau cu ochii pe el. In rest, e cuminte!
Sa fii patron in timpurile astea e dificil asa ca m-am hotarat sa scap oarecum de responsabilitate: imi vand blogul. Voi continua sa scriu in el, bineinteles, dar ca angajat. Altcineva se va ocupa, luna de luna, de partea financiara, de salarii si carti de munca, de impozite si de taxe. Iar daca unul dintre voi doreste sa-mi urmeze exemplul, contactati-ma! O sa ma ocup cu toata seriozitatea de partile voastre financiare...
Am fost la pescuit insa n-am prins nimic, de fapt am prins un timp in care am stat cu mine insumi si in care m-am gandit ca, iata, tin un bat in apa si omor pesti...
As vrea sa scriu ceva nou dar altceva nou imi vine in minte si se vrea scris. Fiecare respiratie separa ceva nou de altceva nou aparut care si el se vrea scris. Incerc sa rezolv situatia si scriu lucruri noi simultan cu ambele maini, insa totul se suprapune si apare iar ceva nou, care, si el, se vrea scris. E o chestiune de timp pana-mi voi lua zilele...
Toate animalele se aduna zi de zi in jurul Ursului cu blana tocita. Si asta pentru ca el le spune povesti de razboi in care le vorbeste despre paduri distruse, animale pierdute si uitate si pasarele fara aripi. Iar fiecare vietuitoare stie ca pentru a se bucura de viata lipsita de griji a padurii, trebuie sa asculte macar o data-n viata ce are de spus ursul...
Numele meu in trib este Ashoka. Nu port decat cateva frunze uscate in jurul braului si doua cercuri pe brat. In momentul asta, ma strecor prin iarba verde si inalta catre pasarea pe care doresc s-o prind. E o pasare Hoka, care nu are pene ci doar un fel de vestmant din frunze uscate si doua inele colorate pe gat. N-am noroc insa, m-a simtit venind si a fugit grabita catre apa. Inoata foarte repede si usor si ea stie asta. Nu-mi ramane decat sa ma bucur de pestele Oka prins de mama, peste fara solzi de culoarea frunzelor uscate si cu doua linii langa ochi.
Din pacate, in istoria noastra, societatea a obligat omul sa poarte una sau mai multe masti. Eu, pentru ca n-am asa multi bani, n-am decat una pe care o port tot timpul. Iar azi dimineata cand m-am trezit am observat ca am botit-o. Probabil am dormit intr-o pozitie ciudata. Acum nu mai am cu ce iesi pe strada. Ce sa fac?
Ma gandesc ca in momentul asta, in care scriu aici pe blog, in lume mai exista cateva zeci de mii de oameni care fac acelasi lucru. Scriu si ei pe blogurile lor! Sau cand vizionez un film, la fel, sunt atatia altii care ma imita. Se uita si ei la filme! Iar cand mananc, ce sa mai zic, ma asista jumatate din planeta asta mare. Toti mananca, odata cu mine! Cum sa mai fii original si cum sa faci sa fii singur cateodata?
M-am mutat de curand in sideful unei scoici. Aici culorile sunt placute, perfecte, calme iar cand soarele bate puternic totul devine o sarbatoate. Tu esti verde-roz iar eu, usor albastru, incerc sa-ti vin in intampinare. Ne asteapta o intreaga eternitate printre corali!
Sunt momente in care imi pun multe intrebari. Si, pentru ca intrebarile sunt lungi si contin cuvinte elaborate se produc ambuteiaje. Amestecandu-se astfel, intrebarile se rup in bucati care, lipindu-se din nou intre ele, formeaza alte intrebari. Insa chiar si pentru aceste noi semne de intrebare aparute am acelasi raspuns scurt: Nu!
Obisnuiesc sa port la mine o piatra rotunjita si lucioasa de rau ca sa-mi aduca aminte de trecut, de Pamantul gol si de milioanele de ani in care s-a format. Iar pentru a-mi indrepta gandul catre viitor, la ziua de dupa miile de ani ce vor urma, cand noi vom fi disparut de mult, tin in buzunar aceeasi piatra. Ce chestie, am fost pe-aici o clipa si-apoi am disparut!
Multi oameni m-au oprit pe strada si m-au intrebat de ce tot scriu povesti cu maimute. Le raspund ca daca scriam despre zebre m-ar fi oprit pe strada si m-ar fi intrebat, cu siguranta, de ce scriu povesti cu zebre si nu zic nimic despre maimute, de exemplu... Ei bine, iata, va fac pe plac, scriu despre maimute. E ok, acum?! Can I go now?
Pe patul meu se gasesc in momentul asta urmatoarele obiecte: o farfurie care continea probabil mancare, 3 Cd-uri cu muzica de film, Silk, The Bourne Supremacy si Children of Dune, o geanta, un hard mobil, un pix permanent, o cutie cu blank-uri Verbatim, o carte interesanta a lui Paramahamsa, volumul I, si doua DVD-uri cu serialul Heroes. As fi putut spune ca e si Carmen Electra aici insa nu e. Si asta pentru ca s-a dus sa-mi plateasca lumina si cablul iar mai apoi sa-mi cumpere niste cascaval de capra...
Obisnuiam sa fac colectie de bilete de autobuz. Apoi de bilete de tren. Si, cand am umplut pana la refuz trei cutii mari de carton cu atatea bilete, le-am dat foc si m-am aruncat de la etaj. Si asta pentru ca CFR Cluj a facut meci egal acasa.
Libertatea este un cuvant frumos. Insa, pentru a-l pronunta ai nevoie sa mananci substante, sa tragi aer in piept si sa-ti clatesti gura cu lichide incolore. Omului ii place sa vorbeasca despre lucrurile pe care nu le are...
In curand voi fi vizitat de extraterestrii care-mi vor spune ca eu sunt cel ales pentru a salva omenirea, ca sunt speranta lumii, centrul universului si nestemata Caii Lactee si ca au investit mii de ani in mine. Imi vor spune ca trebuie sa ma pregatesc, sa ma antrenez pentru perioada dificila ce va urma, sa ma ridic la nivelul asteptarilor si sa fac fata incercarilor. Eu le voi spune cu calm sa ma lase in pace sa dorm...
Ieri, cand ma-ndreptam catre casa, am intalnit un taran care vindea cartofi. L-am luat de guler si i-am expediat rapid doua perechi de palme peste obrajii nebarbieriti spunandu-i: Pai bine, domnule! Asa ne-a fost vorba? Si-apoi, brusc, mi-am vazut de drum!
Am vazut de curand pe DVD spectacolul live al lui Jeff Wayne, War of the Worlds, si mi-a placut. Multa muzica, imagine, multe efecte speciale si lumini cat pentru un spectacol complet. Bravo, Jeff! Daca aveti ocazia sa-l vedeti, nu-l scapati!
Pentru ca am fost rugat sa revin cu o noua intamplare din jungla plina cu maimute de toate culorile si toate marimile care mananca fiecare, la o singura masa, 70 de banane cu punct negru pe o parte, 505 curmale expandate la soarele arzand intre orele 8 si 9 si 20 de pepeni chupa cu interior rosu spre galben precum si 23 de agrise violet care merg foarte bine cu sosul de pere, m-am conformat. Iat-o!
Maine este o zi in care ma voi gandi la cea de azi, adica la cea de ieri. Si tot maine, ma voi gandi la ziua de poimaine, adica la ziua de maine. Iar daca ma gandesc acum la ziua de azi stiu sigur ca m-am mai gandit la ea ieri iar la cea de alaltaieri m-am gandit cu trei zile in urma. Nici nu trebuie sa-mi mai bat capul gandindu-ma ce voi face maine pentru ca deja stiu.
Pentru ca blogul meu, iata, are un nou look, am pus o coperta de CD care sa se asorteze si care contine muzica compusa de Randy Edelman. Dar pe cine intereseaza chestia asta? Pe nimeni! Insa eu am pus-o ca sa fie totusi undeva. Acum, zgomotul copacului cazut in padure, care nu era auzit de nimeni, este auzit. Acum, exista!