Pe covorul rosu...

Cand vom trece de viata asta, ne vom trezi mergand pe un covor rosu, printre o multime de oameni bucurosi, felicitandu-ne pentru faptul ca am reusit. Am reusit in cel mai greu dintre jocuri, cel mai dur si cel mai dureros. Trebuie sa lasam teama la o parte pentru ca totul s-a terminat, de-acum inainte urmeaza lucrurile bune si adevarate. Dar ne e greu caci a fost un joc atat de real si solicitant incat ne identificam cu el. Probabil ca doar daca vom vedea vreun cec de 100.000 de dolari, ne vom mai linisti si vom pasi cu incredere in noua realitate...

Am puterea...

O sa vina o vreme cand o sa-mi dau seama ca pot misca obiectele cu puterea gandului. Va fi o bucurie atat de mare incat voi misca toate obiectele care-mi apar in fata ochilor si voi face o asa de mare dezordine in jurul meu incat voi lua nota 9 la purtare. Suparat, nu voi mai lasa nici un obiect la locul lui, toate vor pluti intr-un nor de obiecte din care fiecare isi va alege ce vrea, cand are nevoie. Cred ca, totusi, pana la urma va fi un lucru bun...

O rotita care se invarte...

Eu sunt atat de zgarcit incat, daca-mi vine sa stranut, ma abtin. Desi stiu ca prin stranut se elibereaza o energie care, invartind o rotita, ajuta un intreg oras timp de o saptamana, n-o fac.
Si chiar daca orasul ramane in intuneric, tot n-o s-o fac. Si asta pentru ca la finalul saptamanii, o sa primesc in casuta postala o factura pentru ce-am consumat...

Paing - paing

Am spus in mai multe randuri ca mi-ar placea sa am mai multi ochi. Nici o problema, se rezolva! Insa ochii astia mai vin insotiti si de cateva randuri de picioare, un costum gri cu galben si o panza cu care sa-mi castig existenta. In euforia momentului am spus da, fara sa realizez ce inseamna toate astea. Acum stau mic, pe dupa calorifer, si crosetez cat e ziua de lunga asteptand, rabdator, masa...

300 de cai...

- Cand am fost la munte, am vazut 10 cai...
- Eu am vazut mai multi, 20 am vazut, la tara, la bunici...
- Ba eu am vazut mai multi, 300 de cai am vazut...
- Minti, nu puteai sa vezi atatia cai pentru ca mi-a spus mama ca nu exista atat de multi cai... si facem si schimbul inapoi caci nu-mi mai convine... Da-mi masinuta! Poftim timbrele!
(poze luate de aici)

Galben

Nu stiu altii cum sunt insa eu cand vad ceva galben ma enervez. Si ca sa ma linistesc trebuie sa privesc ceva verde. Insa acest verde trebuie sa fie curat, neamestecat cu vreo nuanta de albastru sau rosu. Dupa ce ma calmez, trebuie sa privesc galbenul din nou si daca ma enervez iar inseamna ca e ceva in neregula cu mine...

From outer space...

Adevar graiesc! Se facea ca eram urmarit de extraterestrii cei verzi, cu capul mare, ochii bulbucati si picioare lungi, care-si doreau cu toata sinceritatea sa ma duca pe nava lor. Ii vedeam cu coada ochiului alergand dupa mine, apropiindu-se din ce in ce mai mult. Eram disperat, ingrozit, oripilat, paralizat de frica, infricosat, inspaimantat si ingrijorat de soarta care se creiona in fata mea. Ce puteam sa fac? Sansa mea a fost ca m-am urcat in tramvaiul 34. Extraterestrii au abandonat imediat urmarirea. N-aveau bilet!

O masa

Poate n-o sa va vina sa credeti insa astazi am vazut o masa cu 4 picioare. Am analizat-o timp de cateva minute, deci nu exista nici un dubiu... era o masa cu 4 picioare. Si cred ca avea si pui, vreo 4 cred. 4 scaune mici se tot invarteau in jurul ei si scartaiau incetisor. N-am vazut daca scaunelele erau tapitate sau nu, probabil ca la varsta lor nu-ti prea dai seama. I-am privit pe toti pierzandu-se in peisaj si apoi am plecat acasa. Mai fericit...

Mai sus

Alerg pe campii, dau din maini si ma inalt in aer precum o pasare. Din ce in ce mai sus, mai sus si mai sus. Deja vad totul sub mine mic: oamenii, drumurile, arborii... Si inca ma tot inalt, mai sus si mai sus. Lumina devine din ce in ce mai puternica pana cand totul se schimba. Ma trezesc dimineata, putin infrigurat si cu o durere crancena de cap. Pana la urma mi se pare normal, la ce vant era la inaltimea aia...

Amprenta...

Am gasit ieri pe jos o amprenta a degetului mare. Nu stiu a cui era. M-am gandit sa pun un anunt in ziar, poate reusesc sa dau de urma celui care a pierdut-o, cine stie cate are de patimit acum, fara amprenta... I-am facut o poza si am pus chiar si afise pe stalpi, fara rezultat insa. La radio au fost difuzate stiri pe tema asta iar la tv s-a facut o reconstituire color a celor intamplate. O mai tin cateva zile si daca nu-i gasesc stapanul, o dau spre adoptie cuiva care nu are...