I'm feeling sleepy

Acum dorm. Si nu pot face altceva in timpul asta pentru ca dorm. Sunt in lumea viselor. Desi as vrea sa stau treaz si sa scriu pe blog, nu pot deoarece dorm. Ma consolez cu gandul ca nu sunt singurul imobilizat intr-o realitate aparenta, visand imagini fara de culoare. Toti in jurul meu danseaza in acelasi ritm: toti dorm. De ce as fi eu diferit? De ce as sta eu treaz cand semenii mei dorm? Nu vrea sa fiu special. Vreau doar un singur lucru, doar unul. Sa dorm. Dar nu mai pot pentru ca deja dorm. Si nu pot dormi de doua ori caci somnul s-ar anula pe sine si m-as gasi treaz, intr-o lume adormita, fara sansa de a ma mai intoarce vreodata...

Dupa ce ma tund...

M-am tuns, iar eu cand ma tund spun prostii. Cum am scapat de parul in plus, cum spun cele mai teribile ineptii. Nu conteaza cine se afla in apropiere, spun lucruri reprobabile pe tonul cel mai inalt de care sunt capabil. E un fel de betie de dupa tuns. Nu stiu de ce se intampla asa. Singura mea multumire este ca starea asta ciudata dureaza putin, doar 3 zile. Insa dupa perioada asta, trebuie sa cheltuiesc o gramada de bani pe cadouri ca sa-mi recapat prietenii...

Ca un zmeu...

Eu am un gand albastru care tot pleaca si zboara foarte departe, ca un zmeu. Atat de departe ca mi-e foarte greu sa-l mai chem inapoi. Trebuie sa-l atrag si sa-l momesc cu tot felul de ganduri-bunatati: ganduri-ciocolata, ganduri-bomboane, ganduri-culori, ganduri-sunete, ganduri-imagini sau ganduri-senzatii, si se pare ca pana acum s-a lasat convins de ele ca sa revina. Sper sa nu soseasca ziua in care n-o sa mai am ce sa-i ofer pentru a se intoarce. Insa daca totusi ziua aceea va veni, n-o sa fiu suparat caci imi va lasa in urma un gand de libertate...

Pe geam

Cand m-am uitat pe geam azi dimineata, in loc sa vad ce vad de obicei cand ma uit pe fereastra, m-am vazut pe mine, uitandu-ma la mine. Adica, parca aveam in fata mea o oglinda... Nu mi-a venit sa cred si m-am hotarat sa deschid geamul. L-am deschis insa nu s-a schimbat nimic. Ma vedeam pe mine, uitandu-ma la mine. Daca am vazut ca nu pot sa scap de chestia asta, mi-am luat un piepten si mi-am aranjat parul ravasit. Apoi, am plecat, caci aveam treaba, trebuia sa cumpar cartofi si apa minerala...

Jazzy Jazzy

Cand o sa ma fac mare, o sa ascult mult jazz. Atat de mult incat o sa umplu vreo trei-patru pungi cu el si o sa ma ascund in padure, unde o sa-l ascult. O sa iau cu mine diferite genuri de jazz, mai ritmat, mai lent, mai electronic, mai clasic... Insa o sa-l pun pe fiecare in punga lui si o sa scriu pe punga categoria din care face parte ca sa nu ma-ncurc. Asa m-am gandit...

Secrete

Eu am multe secrete si fiecare dintre ele este bine inchis si protejat de o parola. Iar parolele sunt organizate in grupuri si fiecare grup este si el, la randul lui, protejat de o parola. Si aceste ultime parole formeaza un grup protejat si el tot de o parola. Aceasta ultima parola, si cea mai importanta dintre ele, este construita din cifre si litere, amestecate si insumate, apoi impartite si scazute, pentru o si mai mare siguranta. Totul este atat de bine protejat incat chiar si mie imi este cateodata greu sa accesez unele secrete. Cam atat... Restul e secret.

Daca intra cineva pe usa...

Daca intra cineva pe usa in momentul asta si ma-ntreaba ce cred eu despre lumea in care traiesc, o sa iau vaza cu flori din imediata apropiere si o sa arunc dupa el... La fel o sa fac si daca primesc un telefon la care aud aceeasi intrebare. Iau vaza si arunc dupa el. Si daca se-ntampla sa fiu undeva, intr-o atmosfera selecta si inconjurat de oameni de valoare, iau vaza si arunc dupa el. Orice miscare faci, arunc cu vaza dupa tine. Orice intrebare primesc, arunc cu vaza dupa tine. Nici nu mai respira... Ai grija...