Ca un zmeu...

Eu am un gand albastru care tot pleaca si zboara foarte departe, ca un zmeu. Atat de departe ca mi-e foarte greu sa-l mai chem inapoi. Trebuie sa-l atrag si sa-l momesc cu tot felul de ganduri-bunatati: ganduri-ciocolata, ganduri-bomboane, ganduri-culori, ganduri-sunete, ganduri-imagini sau ganduri-senzatii, si se pare ca pana acum s-a lasat convins de ele ca sa revina. Sper sa nu soseasca ziua in care n-o sa mai am ce sa-i ofer pentru a se intoarce. Insa daca totusi ziua aceea va veni, n-o sa fiu suparat caci imi va lasa in urma un gand de libertate...