M-am gandit ca ar fi bine sa ploua si a plouat. Sau mi-a trecut prin cap ca ar fi potrivit sa se amane filmul preferat si s-a amanat. Si durerea din picior a plecat, c-asa m-am gandit, si supararea iubitei a disparut, si proiectele au iesit exact cum imi doream, si autobuzul a venit la timp, si soarele a incalzit aerul exact cat a trebuit, si vacanta s-a derulat precum am sperat, si totul s-a-ndeplinit asa cum am zis ca as vrea sa se intample. Ce plictiseala!
M-am dus la cumparaturi si mi-am cumparat cateva valuri. De-abia am reusit sa le bag in geanta, atat de zbuciumate erau, insa le-am luat cu binisorul, le-am vorbit frumos si le-am spus ca n-au de ce sa se teama. Cum ajungem la apa, va dau drumul, le-am spus. S-au scuzat ca au reactionat atat de violent si s-au linistit. Cat calm poate aduce un val care tocmai s-a linistit! Acum stau pe soseaua lunga cat vezi cu ochii si fac autostopul aratand cu degetul spre mare. E bine sa ai o misiune!
(imagini luate de pe blogul Reverse Road)
O trupa de muzicanti a sosit pe strada mea si m-a trezit din somn. Ca sa inceteze, am aruncat dupa ei cu ce-am putut: cu apa, cu cartofi, cu miere si apoi imediat cu fulgi, cu baloane cu apa, am tras cu cornete cu ac, am aruncat cu oua, mere stricate, o pisica, 3 carnati de porc proaspeti, un pepene si vreo 7 castraveti. N-am reusit sa-i alung! In final, n-am avut incotro si am aruncat cu bani. Tare trupa! (am aflat mai tarziu ca e vorba despre Patrick Watson / Part 4 - A Take Away Show)
Extraterestrii traiesc cu noi de 28 de ani si de-abia acum a iesit muzica filmului pe CD. Mi se pare o lipsa de respect pentru rasa umana, sa tina totul secret atata timp! Si trebuie sa mai platesti si vreo 15 dolari ca sa-l poti asculta cum trebuie, sa te bucuri de niste ritmuri sensibil africane, niste viori si niste percutii tot de prin continentul negru, de prin stanga lui, mai exact... Album destul de scurt insa cu continut interesant asa ca cine pune primul mana pe el sa intre aici si sa-si spuna parerea... tot de tip african, bineinteles...
Daca cineva va intreaba ce credeti despre maimutele din Africa, cele care inca dorm dupa ce ora 9 a sosit, sa nu raspundeti. Este o capcana! Eu am cazut in plasa, mi-am spus parerea si m-am trezit imediat in jungla, atarnat de niste liane si cu o pofta nebuna de fructe. Sansa mea a fost ca am raspuns la un concurs la radio in care mi se cerea sa spun ce cred despre situatia dezastruoasa a omenirii. Am raspuns prin cateva urlete si m-am trezit brusc iar om. Ce bine e!
Pentru ca n-aveam ce face si ma plictiseam, am creat in imaginatie un personaj cu care am vorbit minute in sir. L-am numit Francois Mutembe Zambizi. Si pentru ca aceasta creatie a mea traieste in Africa, m-am delectat cu povesti despre soarele fierbinte, pamant rosu, animale salbatice si banane. I-am spus si eu cate ceva despre tara mea si s-a aratat dispus s-o vada cu ochii lui. Acum trebuie sa caut tot prin imaginatie vreun ghid care sa se ocupe cum trebuie de acest personaj din Africa, caci eu nu cred c-o sa am timp...
Nu de putine ori s-a intamplat sa gasesc portofele pierdute pe jos. Stiu ca nu e frumos insa eu nu le inapoiez proprietarului chiar daca stiu cine e. Si nici nu ma intereseaza ce contin portofelele respective. Tot ce vreau este sa continui sa le gasesc. E o nevoie inexplicabila cu radacini intr-una din vietile mele anterioare in care probabil aveam o nevoie bolnavicioasa de a pierde portofele, pe care nu incercam si nici nu doream sa le mai gasesc... Viata asta e tare ciudata!
Cand am iesit afara ieri dimineata, soarele de-abia se itise la orizont iar umbra mea pe asfalt era atat de lunga incat cu greu am reusit sa ajung la munca fara sa o accidentez sau fara sa o incalcesc in vreun tufis... Spre seara, n-am mai putut s-o protejez si multi pantofi s-au grabit peste ea fara nici o scuza. Mi-a luat o ora ca s-o spal si sa ma asigur ca e din nou multumita si fericita...
Cand am intrat ieri in metrou, am vazut un om fara gat. De fapt, probabil, avea gat dar era atat de scurt incat putea fi considerat ca nu exista. Capul era, practic, lipit de trunchi. Insa nu era doar asta chestia ciudata. Cand m-am uitat in jurul meu, am observat ca nici unul dintre calatori nu prezenta vreo urma cat de mica de gat. M-am speriat putin, insa m-am gandit ca unui tip cu gatul lung ca mine nu trebuie sa-i fie frica niciodata... Norocul meu a fost, cred, ca am coborat la a doua statie caci altfel cine stie ce se-ntampla...