Dupa o suta de mii de ani...

Ma-ntorc acasa dupa o suta de mii de ani petrecuti in spatiu. Eu sunt acelasi, sunt neschimbat, insa aici totul e diferit: soarele e rosu, aerul necacios si greu de respirat iar plantele nu mai sunt verzi ci au o culoare noua, pentru care nu gasesc nume. Iar oamenii, ei, bine, oamenii nu mai sunt oameni. Au redevenit salbaticiuni, fiare ciudate care se vaneaza una pe alta pentru a supravietui si a se adanci si mai mult in involutie. Tot ce-am construit vreodata a disparut, n-am gasit nici macar o urma cat de mica a vechilor civilizatii. Totul a fost in zadar... Am scos capul din noroi o secunda, ne-am bucurat si apoi ne-am afundat la loc... Iar peste tot atatia ani, cand pe Pamant nu va mai exista decat piatra rece, voi fi singura fiinta ramasa, invartindu-ma, singur, prin cosmos...