Calatorii interstelare

In viitor, pe tot parcursul calatoriilor interplanetare, oamenii vor dormi in mici patuturi etanse pentru ca la sosire sa se trezeasca tot atat de tineri precum au plecat. Daca va fi sa plec si eu, voi comanda un pat special cu anumite particularitati, de exemplu: patul trebuie sa fie destul de larg sa ma pot intoarce si suci pe ce parte vreau eu, sa nu aiba colturi sau margini in care sa ma lovesc, sa fie foarte moale, cu puf de gasca de angora. Apoi, trebuie sa aiba un loc special pentru ciocolata, carti si muzica, unul pentru minifrigider, pentru fructe proaspete si pentru apa minerala si inca un loc mic pentru PSP. Numai in conditiile astea o sa plec... Altfel, nu!

O planta

Am in casa o planta cu frunze grase care nu-nceteaza sa faca fotosinteza. Nu stiu ce are insa toata ziua asta face. Transforma razele soarelui in energie fara nici o nerusinare, chiar sub vazul lumii care trece prin fata geamului. I-am mai schimbat locul insa fara succes. Oriunde-as aseza-o, ea face ce stie mai bine. Si e destul de incapatanata, asta am observat. Nu-mi ramane decat s-o las sa faca ce vrea, pana la urma cine sunt eu sa-i spun ei ce sa faca? Oricum e cunoscut faptul ca plantele sunt independente si daca nu te porti frumos cu ele, se duc la cine vad cu ochii...

Comunicare continua...

Eu stiu ca Divinitatea a creat totul si creeaza in continuare fiecare zgomot pe care-l auzim, fiecare culoare si fiecare miros. Ele nu exista in sine, independent. Trebuie recreate mereu si mereu pentru fiintele care le observa. Asa ca, atunci cand vizionez un film, il pun pe Dumnezeu la treaba, sa-mi ofere imagine cu imagine, pe un ecran, aventura ceruta si asteptata. Fiecare mancare pe care-o am in fata, trebuie sa aiba gustul stiut, recreat identic sau cu mici modificari, mereu si mereu. Astfel ca, niciodata nu sunt singur ci vorbesc neincetat cu El. Si El imi vorbeste mie. Imi ofera senzatia, informatia, analiza si concluzia. De fapt, le simtim impreuna. Si ma simt bine avand certitudinea ca e tot timpul langa mine...

Plimbare fortata...

Picioarele mele nu m-au mai ascultat astazi. Au facut ce-au vrut. Desi le-am spus ca sunt in intarziere, ele si-au vazut de treaba lor. Si nu puteam face nimic, doar sa ma tin dupa ele. Am mers prin locuri prin care nu mai trecusem de mult, prin locuri in care s-au simtit ele bine. Am ajuns prin magazine de pantofi (noroc ca n-aveam bani la mine!), prin parcuri cu iarba moale si chiar pe la cinema, unde rula un film de arta cu o multime de sireturi. Spre seara, epuizate, mi-au cedat controlul si cand am ajuns acasa le-am apostrofat pentru nesupunere. Dar nu m-am suparat pe ele...

Ciudatenii..

Se-ntampla o chestie ciudata cu mine: am inceput sa materializez cartofi. Cate unul, pe rand. Si asta ar trebui sa fie un lucru bun numai ca, pentru fiecare cartof pe care-l materializez, trebuie sa se dematerializeze 100 de alti cartofi de pe mesele copiilor din Africa. Orice lucru bun are si aspectele lui mai putin corecte... Mi-e foame!

As vrea sa scriu ceva...

As vrea sa scriu ceva pe blog insa n-am timp. Sunt foarte ocupat la serviciu. Adica, la serviciu sunt foarte ocupat. Si n-am timp deloc sa scriu pe blog. Pe blog n-am timp sa scriu. Desi as vrea. As vrea sa scriu ceva pe blog insa n-am timp. Si asta pentru ca sunt foarte ocupat. La serviciu sunt foarte ocupat si n-am timp sa scriu pe blog. Desi as vrea...

Cercul cartii

Am inceput sa citesc o carte in ale carei pagini am gasit o referire la alta carte. Imediat, am cautat acea carte si in ea am gasit o trimitere catre un volum cu coperti verzi pe care l-am gasit cu usurinta. Nu l-am tinut insa mult in mana caci, imediat cum l-am deschis, am gasit o notita despre o lucrare interesanta care mi-a atras atentia si pe care am cumparat-o numaidecat. Bani aruncati! Primele pagini citite m-au trimis catre alte pagini pe care, la fel ca precedentele, nu le-am citit in totalitate. Singura mea speranta este sa gasesc o carte care sa faca trimitere la primul volum de la care a pornit aceasta mare calatorie, si care sa inchida cercul. Asta, ca sa dorm si eu linistit.

Moromete

- Ba, io-ti spun, da' sa nu ma-njuri dup-aia daca n-o fi adevarat. Am auzit de la ala a lu' Catanoiu.
Baietii aia-i dumitale sunt intelesi intre ei sa fuga de-acasa. Achim nu se mai intoarce cu oile de la Bucuresti.
- Nila, Nila! Achime, Achime! Paraschive, Paraschive!
- Eu nu cred sa fie adevarat? O fi mintind ala a lu' Catanoiu...
- Baietii mei, Scamosule... baietii mei e bolnavi. Sa fuga ei de-acasa? De ce asta?
Ce, nu i-am lasat eu sa faca ce vor? Absoluta libertate le-am lasat.
Ce, daca veneau la mine si-mi ziceau: Ba, noi vrem sa fugim de-acasa, i-as fi oprit?
De ce sa fugiti, le-as fi spus, ce, incet nu puteti sa mergeti?

Ia-o la dreapta, dupa semafor!

Eu tin mai mult la mana mea dreapta decat la cea stanga pentru ca mana dreapta ma ajuta intotdeauna mai bine decat cea stanga. Si piciorul drept imi este mai pe plac din acelasi motiv. Si ochiul drept vede mai bine si in culori mai aprinse. Insa nu-mi place deloc urechea mea dreapta pentru ca este atat de sensibila si aude toate porcariile pe o distanta de 200 de metri. Cred ca o s-o dau la schimb pentru inca un ochi sau inca vreo doua degete pentru mana dreapta. Asa m-am gandit sa fac...

Dungi dungate

M-am intalnit in jungla cu un tigru caruia i-am propus sa-mi vanda dungile de pe blanita. Nu a fost prea interesat dar pana la urma a cedat. Eu cred ca argumentul care l-a facut pe tigru sa accepte propunerea mea nu a fost suma implicata, destul de consistenta dealtfel, ci faptul ca, daca nu-si valorifica dungile, ii vor fi furate, mai devreme sau mai tarziu, de catre maimutele foarte mici de copac care fura dungile tigrilor cand acestia dorm. Asta este ocupatiunea lor principala si se pricep al naibii de bine! Acum sa vad unde vand eu dungile astea de pe blanita tigrului...

Fuga roz

Am alergat azi dupa autobuz si, cand am ajuns in dreptul usii si eram pe punctul de a intra, m-am revazut alergand dupa acelasi autobuz si din nou, cand sa intru, m-am trezit fugind iar dupa el, incercand sa-l prind. Faza s-a repetat de cateva zeci de ori si in cele din urma am urcat. Insa trecuse atata timp incat era vremea sa ma intorc acasa, asa ca am coborat la prima statie teribil de obosit...

Trecut glorios

Mi-au trebuit mii de ani ca sa ajung aici, sa vad lucrurile asa cum le vad acum. Stiu ca am multa istorie in spate caci, dupa cum observ, in viata progresele sunt mici, sunt lente si costa mult. Si nu cred ca evolutia mea, atat cat este ea, s-a realizat in anii astia care au trecut de cand am facut ochi pe lumea asta, ci doar o parte din ea. Si daca vreau sa-mi amintesc ce-am facut in trecut, ma vad ucis in lupte disperate, spanzurat de nenumarate ori, lovit de traznet, inecat, ars, muscat de urs, de sarpe si de lup. Insa nu trebuie sa privesc doar partea intunecata ci ma indrept catre lumina: si eu am ucis in lupte disperate, am spanzurat, am dat foc si am ucis o multime de animale. Chestia este ca toti care mi-au facut rau in trecut, precum si toti cei pe care i-am chinuit la randul meu, sunt aici, cu mine, astazi. Si ii vad si ii salut zi de zi pe strada. Oare cati dintre ei sunt copiii mei?