Trecut glorios
Mi-au trebuit mii de ani ca sa ajung aici, sa vad lucrurile asa cum le vad acum. Stiu ca am multa istorie in spate caci, dupa cum observ, in viata progresele sunt mici, sunt lente si costa mult. Si nu cred ca evolutia mea, atat cat este ea, s-a realizat in anii astia care au trecut de cand am facut ochi pe lumea asta, ci doar o parte din ea. Si daca vreau sa-mi amintesc ce-am facut in trecut, ma vad ucis in lupte disperate, spanzurat de nenumarate ori, lovit de traznet, inecat, ars, muscat de urs, de sarpe si de lup. Insa nu trebuie sa privesc doar partea intunecata ci ma indrept catre lumina: si eu am ucis in lupte disperate, am spanzurat, am dat foc si am ucis o multime de animale. Chestia este ca toti care mi-au facut rau in trecut, precum si toti cei pe care i-am chinuit la randul meu, sunt aici, cu mine, astazi. Si ii vad si ii salut zi de zi pe strada. Oare cati dintre ei sunt copiii mei?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu