Peste milioane de ani...

Intr-o zi frumoasa de vara, am gasit pe malul marii, iesita din nisip, o spirala din sidef. Am urmarit cu ochii incolacirea colorata si am ametit pe loc. Am cazut si m-am trezit apoi imediat peste 30 de milioane de ani. Totul in jurul meu era pustiu, marea cea plina de viata era acum bruna si trista fara stralucire si fara valuri iar stancile reci oglindeau un soare palid si alb. Nici o pasare nu batea aerul greu, nici o frunza verde, totul era gri si fara suflet. Mi-am dat seama ca n-aveam ce cauta acolo, cei ca mine disparusera de mult, nicaieri nu mai razbea vreo urma cat de mica a existentei noastre, nici o amintire. Am mai ratacit pe piatra umeda ceva timp pana cand m-am intors acolo unde-mi era locul. In uitare!