In timp ce dormeam, cu caciula si manusi si cu un picior scos afara din plapuma, am visat un moment rece, cu multa gheata, care se apropia de mine cu viteza din ce in ce mai mare. Cum am bagat piciorul inapoi la caldura, cum totul s-a transformat intr-o zi calduroasa de vara, care ma urmarea cu o viteza chiar mai mare. Singura scapare a fost sa ma trezesc... Ceea ce am si facut...
(filmul nu-i al meu ci al lui Sam Javanrouh, din Canada, topleftpixel.com)
Clipe. Momente. Secunde. Minute. Ore si Zile. Saptamani si Luni si Ani. Vieti. Zeci de vieti. Mii de vieti una dupa alta. Perioade. Evuri. Epoci. Istorii. Vid si Neant. Momente. Clipe...
S-a intamplat odata sa mi se lipeasca o guma de mestecat pe talpa. N-am reusit s-o indepartez si pentru ca aveam multe drumuri de facut, am plimbat-o asa prin tot orasul. Cand am ajuns pe la Piata Romana, am remarcat ca disparuse. Mai tarziu am aflat, de la o alta guma de mestecat cu aroma de pepene, ca de fapt acolo voia sa ajunga, si ca rolul meu a fost de simplu curier... M-am intristat putin dar m-am si bucurat...
De astazi m-am hotarat sa vorbesc precum oamenii din Irlanda de Nord. Voi vorbi normal doar ca la sfarsitul frazei voi ridica putin tonul. Atata tot! Anul trecut am folosit accent japonez, iar acum doi ani, unul libanez. Nu mi-a mers prea bine insa. Cel mai bine m-am inteles cu oamenii acum trei ani cand am folosit accent din Kazakhstan. Nu stiu anul viitor ce voi face, poate primesc ajutor de la o pisica...
De la un timp, cu mine se intampla un lucru ciudat: cand am nasul infundat nu mai aud bine, iar cand nu mai aud bine nici ochii nu ma prea ajuta. Si asta n-ar fi nimic, insa cand nu vad bine, ma doare un genunchi si ma dor si degetele de la picioare. Si cand patesc asa stiu ca si umarul o sa ma supere in scurt timp... Iar cand umarul ma doare stiu ca trebuie sa mananc multe lamai ca sa-mi treaca nasul si ca sa reintru si eu in randul lumii. E simplu, nu?
Mie imi place ca iarna sa fie alba sau, primavara, copacii si campiile sa devina verzi. Fructele sa fie rosii si cerul albastru iar soarele galben. Stiu ca exagerez cu atatea pretentii insa asa mi-a spus bunica ca trebuie sa fie si tin ca lucrurile sa ramana astfel...
Cand mi s-a spus ca voi fi albastru-cer, nu mi-a convenit si am refuzat. Nici verde-frunza n-am vrut sa fiu. Mi-au oferit apoi un galben-lamaie, apoi un rosu-mar si, mai apoi, un violet-pruna. Cand au vazut ca nu accept nimic, m-au lasat sa fiu fara de culoare. La inceput m-am simtit bine insa apoi am realizat ca nu ma vede nimeni. Si am facut din nou cerere pentru o culoare... pe care, bineinteles, o voi refuza din nou.
Am fost intr-o tara numita Japonia in care, ciudat, se vorbeste limba japoneza. Locuitorii se numesc japonezi si scriu folosind semne ciudate japoneze. Mancarea era si ea japoneza, locuintele, cu specific japonez, vestmintele, cu croiala japoneza, florile, strazile, pisicile, magazinele, toate japoneze. M-am speriat si am plecat de acolo mult mai repede decat planuisem. Ajuns acasa ma incerca o stare de bucurie pentru faptul ca nu mai exista nimic care sa ma lege de lumea pe care tocmai o parasisem, eram pe teren sigur. Insa cand bag mana in buzunar, gasesc un bilet de autobuz intru totul japonez. Am murit pe loc...
Cateodata, din senin, m-apuca un ras puternic care ma tine cateva minute bune. Nu conteaza unde sunt, clipele vesele apar cand ma astept mai putin si pana nu trec nu-mi pot continua activitatea. Adesea am fost pus in cateva situatii jenante de care, bineinteles, am ras mai tarziu in plus. Iar chestia care ma ingrijoreaza este ca reprizele de ras devin din ce in ce mai lungi si mai dese ceea ce ma conduce la ideea ca in curand nu voi face altceva decat sa fiu intr-o stare ilara continua. Probabil ca in momentul ala isi vor face aparitia scurte reprize de plans, aparute din senin, de care, bineinteles, voi rade...
Mai nou, imi place inghesuiala. Daca ma nimeresc intr-o multime care nu se misca, te apasa pana iti ies toate gandurile din tine si din care nu exista vreo sansa sa mai scapi vreodata, ei, bine, cand sunt intr-o astfel de postura, sunt cel mai fericit. Acum chiar caut asemenea momente in viata mea... Acolo unde vezi cea mai mare coada si inghesuiala, sigur voi fi acolo traind clipe de adevarata bucurie. Va invit pe toti sa-mi fiti aproape, sa experimentati alaturi de mine clipe minunate... Va astept!
Desi Sarbatorile au cam trecut, postez aici un filmulet al lui John Carey de la http://fiftyfootshadows.net. Imagine, culoare, mult negru si multa muzica. Deocamdata atat.