Am vazut ieri un bursuc. Si o vulpe am vazut, si un cerb, si o bufnita si o veverita. Si un arici, un soricel de padure, un mistret si un cintezoi, am vazut. Si un melc. Erau toti desenati intr-o brosura despre viata in padure si care trata inconsistenta trairii interioare si degradarea mistica cu inflexiuni karmice in arealul mitologiei vizionare si cognitive. Cred ca aveau dreptate...
Afara e rece si e doar un grad Celsius. Si gradul acesta Celsius sta in frig si asteapta sa se faca 2 grade sau mai mult, ca sa nu mai fie singur. Insa si asa, stingher, si tot e fericit caci ar fi putut sa nu existe in aceasta lume. Cand apa e-nghetata, fiinta lui se anuleaza, dispare, ba chiar mai rau, poate ajunge sa fie opusul a ceea ce isi doreste cu ardoare sa fie. La -1 grad, toate visele se transforma in cosmaruri. Insa prognoza anticipeaza o incalzire a vremii si implicit mai multi prieteni care i se vor alatura in curand...
Pentru ca aveam nevoie de bani, mi-am vandut amintirile unor persoane carora le lipseau. De exemplu, pentru amintirile de la gradinita am obtinut un pret bunicel, iar pentru primii ani de scoala, in care am luat o gramada de premii, mi s-a oferit o suma importanta. Am mai dat niste zile de nastere, niste vacante la munte, primul sarut (pentru care am primit foarte, foarte multi bani), ceva petreceri, cateva concerte si o multime de iesiri in oras (pentru cele din urma, preturile au scazut foarte mult in ultimul timp, practic nu prea merita sa le mai dai). Asta e!
Am auzit ca, in curand, oamenii isi vor putea umple plamanii cu aer fara sa plateasca nimic. Si sa-si miste picioarele cum doresc, va fi permis. Iar cu mainile vor face tot ce doresc ei. Ochii ii vor putea roti in voie, dupa bunul plac si gaturile le vor putea intoarce in stanga sau in dreapta... Iar toate chestiile astea, gratuit! Nu-i asa ca vom intra intr-o era de aur?
Am racit si-mi curge nasul. In mod normal, asta n-ar fi nimic dar am auzit ca si marelui Kim Jong Il i s-a intamplat acelasi lucru si imediat l-au dus in fata plutonului de executie si au scapat de el. Si in Africa s-a petrecut o chestie similara celebrului Thabo Mbeki: l-au transat cand au vazut ca-si folosea, pe ascuns, batista... Oare cat timp mai am?
M-am intalnit ieri cu un sfreshel. Le stiti voi, sunt creaturile acelea firave care aproape ca nu se vad in lumina amiezii ci doar seara spre apusul soarelui, si inca si atunci doar un ochi antrenat le poate sesiza prezenta. M-am intalnit deci cu unul, care s-a apropiat de mine atat cat sa-l pot prinde de o aripa (de fapt, cred ca s-a lasat prins intentionat). L-am dus la ureche (caci asa se procedeaza cand prinzi unul) si a inceput sa-mi spuna intamplari greu de crezut. Probabil nu mai spusese nimanui nimic de mult timp, caci prea ii mergea gura fara oprire. L-am ascultat si l-am ascultat iar cand stelele s-au itit pe cer, a batut din aripi cu zgomot ca de clopotei si a plecat iute catre vest. Acum, nu ma puneti sa va relatez povestile auzite caci, sincer, nu prea le-am inteles. Nimeni nu cunoaste limba sfreshelilor... Insa ma bucur ca i-am fost de ajutor...
Cu ceva vreme in urma imi doream ca, atunci cand voi fi mare, sa devin inginer. Nu mai vreau asta pentru ca cineva mi-a spus ca inginerii au fost macaragii, inainte de a deveni ingineri. Si inainte de a fi macaragii, au fost sudori. Acum stiu ca eu nu pot deveni inginer pentru ca am fost sudor nu inainte ci dupa ce am fost macaragiu. Asta e, nu pot sa le am pe toate!
S-a-ntamplat odata sa fiu cartita. Am auzit multa lume spunand ca nu e o chestie prea placuta sa sapi intruna prin pamant, insa mi-e mi-a cam placut. Si asta deoarece in timp ce scormoneam brazda, ascultam la casti muzica din filmul Gladiatorul. Pe astfel de sunete orice activitate devine intelectuala. Mi-am pus si ochelari mai apoi, ca sa fiu pe deplin rafinat. Si nu cred ca greseam. Viata nu era deloc chiar atat de grea...
Cand zbor prin spatiu-mi place sa ma apropii de planete atata doar, sa simt cum vantul rece dinspre sud mi se strecoara-n plete. Apoi, s-alunec pe argintii inele precum la patinoar, ador.
Iar cand o raza de lumina in coltul ochiului apare, chemarea-i gata, ma-ntorc si ma grabesc catre maretul Soare. Ii sunt fidel si stie asta, voi reveni la el mereu. Si simt cum palmele mi le-ncalzeste, m-asteapta si ma ocroteste. Si in lumina de-aur orbitoare, ne bucuram ca existam, iar, fiecare. Apoi ma lasa iar ca sa colind prin ceruri, si iar ma cheama, si eu iarasi vin caci fericirea-i mare...
Mie imi place sa stau pe banca in parc. M-am obisnuit asa de la varsta de trei ani. Vin in parc, vanez cu privirea o banca libera, si ma asez usor pe ea. In trecut, imi placeau mai mult bancile situate la umbra, acum ma intreseaza cele insorite. Si cele inchise la culoare ma atrag mai mult astazi, decat cele viu colorate. Iar daca nu gasesc nici o banca libera, stau in picioare, pret de cateva minute, pana ce se elibereaza una. E simplu, nu?
Am cunoscut o persoana careia ii placea nespus de mult sa deschida usi. Nu se putea opri din a face chestia asta. Cand vedea vreo usa inchisa, o deschidea si-o lasa asa, deschisa... I-am explicat si am incercat s-o ajut, sa se elibereze de obiceiul asta, insa rezultatul a fost unul greu de prezis. M-am molipsit si eu, insa eu procedam invers. Inchideam orice usa gaseam deschisa. De atunci, nu ne-am mai inteles... Ce puteam sa fac?
Cand mie imi este frig fac niste lucruri destul de ciudate. Spre exemplu, imi tot misc mainile si picioarele, vorbesc tare, beau ceai fierbinte, pun haine suplimentare pe mine, adica ma imbrac mai gros si, eventual, ma arunc sub o plapuma, daca exista una prin apropiere. Stiu ca exagerez, n-ar trebui sa mai beau ceai fierbinte intr-o asemenea situatie dar nu ma pot abtine. Doar am spus ca fac lucruri ciudate...
M-am gandit ca mie nu-mi prea plac foile albe de hartie. Chestia si mai ciudata este ca nici nu stiu de ce nu-mi plac, pur si simplu asa simt cand le vad. Probabil am avut vreo trauma in vreun vis al copilariei de care nu-mi mai amintesc. Tot ce stiu este ca nu-mi prea plac foile albe de hartie.
Cam atat! (in foto, o coala alba mototolita pe care nu o suport)
Daca ar fi sa aleg un animal in blana caruia sa-mi continui activitatea de zi cu zi, as alege sa fiu un leu. Si asta nu pentru ca el este regele junglei sau pentru ca nu are dusmani, ci doar pentru simplul fapt ca in blana lui fiind, nu e nevoie sa faci vreo activitate... As sta toata ziua la soare, bucurandu-ma de coama mea cea zburlita... Asa as face! Tu, nu?
Zilele trecute, cand afara ploua si era frig, m-am gasit trecand in graba pe langa o vioara. De fapt, nu era o simpla vioara ci una care canta la un om. Sunetele ieseau din acel om atat de frumos, incat n-am rezistat si m-am oprit in loc ca s-o ascult. Ce minunatie! Desi stropii mi se prelingeau pe fata, nu puteam pleca, eram vrajit. Cand, intr-un final, melodia s-a terminat, am felicitat vioara, i-am oferit niste ceara si m-am indepartat fredonand. As mai fi ramas, insa aveam intalnire cu o clarineta, si nu vroiam sa-ntarzii...