Amintiri...
Pentru ca aveam nevoie de bani, mi-am vandut amintirile unor persoane carora le lipseau. De exemplu, pentru amintirile de la gradinita am obtinut un pret bunicel, iar pentru primii ani de scoala, in care am luat o gramada de premii, mi s-a oferit o suma importanta. Am mai dat niste zile de nastere, niste vacante la munte, primul sarut (pentru care am primit foarte, foarte multi bani), ceva petreceri, cateva concerte si o multime de iesiri in oras (pentru cele din urma, preturile au scazut foarte mult in ultimul timp, practic nu prea merita sa le mai dai). Asta e!
2 comentarii:
de fapt... oamenii nu au asa mare nevoie de amintiri cata nevoie au de incredere. iti spun eu! atunci cand am fost pisica si cautam stapan, e clar ca nu dadeam anunt in ziar. Ma duceam la o usa mai bengoasa si incepeam sa miaun. Cand deschideau, incepeam sa-mi frec blanita de picioarele lor. Apoi, ei imi dadeau de mancare si mancam totul in cateva secunde. Ma pastrau pana dimineata ("doar n-o s-o lasam in strada pe frigul asta!"), cand, ca sa-i sperii, ma ascundeam pe undeva si ei ma cautau, fara mari sperante. Ieseam apoi din ungherul in care eram bagata si imi intindeam labutele de parca abia ma trezisem. Ma duceam ca picioarele lor si apoi le saream in brate. Oamenii-s asa naivi! >:)
ugh! scuze pentru comentariul klometric, dar uite c-am inceput sa insir si eu amintiri! e molipsitor!
Trimiteți un comentariu