Mic de tot, mare de tot...

Intr-o dimineata, m-am trezit om mic in lumea gandaceilor din iarba, fugarit de cativa dintre ei si aproape inecat de niste stropi de roua cazuti cu zgomot de pe frunze... Buimacit, de-abia am reusit sa scap, pitindu-ma in spatele unei tufe de fragi. Apoi, nu stiu ce s-a mai intamplat caci m-am trezit din nou... Insa nici acum nu eram la dimensiunea cu care m-am obisnuit ci mult mai mare, urias as spune. Picioarele imi erau cat muntii iar cu mainile puteam atinge Luna. Treceau ani pana reuseam sa fac un pas iar inima batea o data la un secol. Noroc ca mi-am revenit destul de repede si m-am bucurat nespus sa vad ca ma pot privi in oglinda. Am pornit catre serviciu atat de bucuros incat nici macat inghesuiala din tramvai n-am mai observat-o...